Fără Supărare

Dacă te simţi lezat, nu te supăra pe mine

România nu este o democrație!

democracyÎntr-o democrație există un principiu ce ar trebui să fie fundamental – separarea puterilor în stat.
Aceste puteri care ar trebui să fie separate sunt următoarele legislativă, executivă și judecătorească

Pentru a avea un stat de drept, democratic, aceste puteri trebuie să fie separate, funcțiile lor neputând fi exercitate din același loc. Astfel, cel puțin la nivel teoretic, există un echilibru al puterilor ce apără cetățenii de eventuale acțiuni totalitare ale statului.

Ei bine, din punctul meu de vedere, România nu poate fi încadrată ca democrație decât în teorie. Pentru că practic această separare a puterilor nu există, aproape totul stând în mâna partidului/alianței aflate la guvernare.

Teoretic avem parlamentul, guvernul și justiția. Separate. Practic, avem doar USL (bine, încă sunt și ceva rămășițe de-ale PDL-ului).
Să subliniez și că înainte de asta aveam doar PDL, înainte de ei aveam doar PSD și tot așa. Asta ca să nu ziceți că e un atac la un anumit partid în mod special.

Și acum să vedem puterile statului în România.
Puterea executivă este reprezentată de guvern, în acest moment prin premierul Victor Ponta.
Acest guvern a dat 100 de ordonanțe de urgență până acum (l-au depășit chiar și pe Boc). Au fentat deci direct puterea legislativă.
Iar restul legilor, chiar dacă sunt discutate de parlament, tot sunt votate în proporție de 99% după cum se decide la vârf, adică tot de Ponta (și de Antonescu).

Deci deja avem că atât puterea executivă, cât și cea legislativă stă la mâna liderilor alianței aflate la guvernare.

Bun, acum să vedem și justiția. Aici vă prezint o comparație interesantă văzută la Dan Alexe între Belgia și România:

România :
REGULAMENTUL CAMEREI DEPUTATILOR :
Art. 194. – (1) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii POT FI reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Situaţia va fi adusă de îndată la cunoştinţă ministrului justiţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei Deputaţilor asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat REVOCAREA acestei măsuri.

Belgia :
Art. 59 din Constitutie :
In caz de flagrant delict, imunitatea parlamentară se ridică automat, din oficiu.
Cu excepția cazurilor de flagrant delict, măsurile de constrîngere necesitând intervenția unui judecător nu pot fi ordonate fată de un membru al uneia din Camere, pe durata sesiunii, in materie represiva, decit de primul președinte al Curții de Apel, la cererea judecatorului competent. Această decizie se comunică președintelui Camerei în cauză

Deci în România Camera Deputaților își ia rolul de putere judecătorească. S-a dus și cu separarea justiției de legislativ.
Asta așa scurt, ca să nu intrăm în detalii cu procurorii și judecătorii numiți direct de executiv după cum au ei interes.

În concluzie, atâta timp cât nu există o separare adevărată a puterilor în stat, nu prea putem să spunem că trăim într-o democrație.
Este doar un simulacru ce oferă o senzație de libertate. Un sistem politic de pe urma căruia singurul beneficiar este politicianul și aproape niciodată cetățeanul.

Și chiar dacă, din păcate, multe dintre democrații suferă de aceeași problemă, la noi pare mult mai pronunțată această lipsă a sepărării puterilor.

Dar astea sunt detalii irelevante pentru cetățeanul român care merge la vot. El oricum este în general complet neinformat, dezinformat sau chiar incapabil să vadă mai departe de dimensiunea găleții.

,

One Response to “România nu este o democrație!”

  • Alin says:

    Corect. Eu le-am spus mamei mele si bunicii ca si politicienii si preotii sunt toti la fel, iau banii de pe fraieri. Ce au zis ele ? “Ce sa facem noi acum, ca suntem batrane, nu ne putem lupta cu ei”.

    Nu, dar la popa merg sa dea bani, la vot au mai mers…etc… Si majoritatea romanilor sunt chiar mult mai prosti de atat. Asa ca de ce sa ne miram ca la 26 de ani nu avem nici un viitor in Romania ?! Au avut grija parintii si bunicii nostri de asta !! :( (

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>