Fără Supărare

Dacă te simţi lezat, nu te supăra pe mine

Impozite – bate calul care trage

În primul rând un pic de context:

“Avem o rectificare bugetara negativa, incasarile prevazute sunt mai mici cu circa 3,8 mld lei“, ceea ce inseamna “resurse mai putine pana la finele anului”, a spus Ponta, la inceputul sedintei de guvern.

Ar fi de adăugat și faptul că alea 3,8 miliarde sunt raportate la rectificarea din iulie-august, ca să nu sune chiar așa de rău. Nu de alta, dar față de începutul anului se mai adaugă câteva miliarde, suma fiind deci undeva spre 7 miliarde.
Așa că, cu toată creșterea economică anunțată cu surle și trâmbiție, noi tot într-un mare rahat suntem.

În contextul acesta s-a tras repede și acel miliard de dolari de la Banca Mondială (care am auzit că cică a fost anunțat pe la tembelizor ca o mare victorie din cursul vizitei din SUA).

Acum, că miliardul ăla era disponibil de anul trecut de pe vremea lui Boc, deci fără nici o legătură cu Ponta, e mai puțin relevant (acel miliard făcea parte dintr-un acord de tip stand-by/buffer/whatever, adică ai acei bani la dispoziție cu dobânda X și, oricând ai nevoie de ei, îi poți folosi).
Mai importantă e concluzia, dacă nu era deja evidentă, că statul român e în gaură rău de tot cu banii și ia toți banii posibili de oriunde apucă.

Păi și dacă am concluzionat că statul, și implicit guvernul Ponta, stă prost rău cu banii, ce se poate face?

Păi, ca la o primă lecție de economie pentru proști, ai două opțiuni clare și la obiect – scazi cheltuielile sau crești veniturile.

Dar, după cum scrie și Zoso, deciziile pe care le iau guvernanții noștri sunt raportate la cunoștințele unui om cu maxim 4 clase. Mai mult nu știu, nu sunt în stare și nici nu vor.
Așa că, fiind incompetenți, singurele cheltuieli pe care o să le scadă o să fie alea de la investiții. Că de-acolo și-așa nu prea pot să fure.
Pentru scăderea altor cheltuieli ar trebui să fie în stare să vadă de unde se poate tăia, ce se poate eficeentiza. Adică mai pe scurt să gândească, ceea ce nu prea e cazul la ei. Iar cheltuielile reprezintă și modalitatea prin care poate să-și tragă niște bani, că doar d-aia au venit la putere.

Ca să nu mai vorbim că mare parte din cheltuieli sunt salariile bugetarilor și pensiile. Și chiar dacă Ponta probabil n-are mai mult de 4 clase pe bune, a văzut ce-a pățit Boc când s-a atins de pensii și salarii și știe că nu merge.

Și atunci, e clar – trebuie să scoată niște bani în plus la buget. Industrie pula, investiții canci, de unde să-i ia?
Păi de la calul care încă mai trage cu chiu cu vai. Ăia câteva milioane de proști care încă mai lucrăm și plătim impozite la stat.

Așa că degeaba mai minte Ponta acum că discuțiile cu 22% impozit sunt niște “povești de presă“.
Discuția a existat, au confirmat-o și Chițoiu, și Antonescu, așa că e doar o chestiune de timp până să vedem ceva de genul aplicat.

Iar Antonescu degeaba se laudă că nu se va întâmpla așa ceva cu PNL la guvernare. Că ori nu o să mai fie mult timp la guvernare, ori o să tragă cu dinții până la alegerile prezidențiale, după care o să vină potopul.

, , , ,

One Response to “Impozite – bate calul care trage”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>