Fără Supărare

Dacă te simţi lezat, nu te supăra pe mine

Direcția taxe și impozite locale

Pentru cine nu știe cumva, cam pentru orice ai nevoie de la DITL (Direcția taxe și impozite locale) de o hârtie conform căreia nu ai nici o datorie la stat, un certificat de atestare fiscală
Dacă vrei să cumperi sau să vinzi o casă, o mașină, o tricicletă .. nu poți fără această hârtie.

E o chestie bună, măcar așa să fii obligat să îți plătești taxele dacă altfel nu-s în stare să le colecteze. Bine, asta dacă nu cumva ai bani prin bancă și se gândește ANAF-ul să îți pună poprire pe toate conturile de-anboulea și să nu poți face nimic, după cum au pățit-o mai mulți, inclusiv Visurat

Ce nu pot să înțeleg în schimb este birocrația stupidă din jurul acestei operații. Pentru că acel certificat fiscal îl iei de la o instituție a statului și îl duci la o altă instituție a statului, în unele cazuri putând fi vorba chiar de aceeași instituție.
Și în cazul ăsta de ce nu se poate verifica automat? E chiar așa de greu să faci o aplicație de 2 lei (dar care ar costa probabil câteva milioane) care să spună un singur lucru – respectiva persoană are sau nu datorii la stat.
Așa nu poți spune nici că e vreo problemă de confidențialitatea datelor.
Nu spui ce bunuri/proprietăți are persoana, doar dacă are sau nu datorii. Dacă are datorii poate să se ducă să și le plătească, dar dacă nu are să nu mai fie nevoie de încă un drum de pomană.

Sau dacă așa nu se poate, măcar de pe deja existentul și vestitul ghiseul.ro unde poți să îți plătești taxele. E chiar așa de greu să poți să printezi direct de acolo o foaie în cazul în care nu ai nimic de plată?

Ah, și o chestie tragi-comică de azi dimineață – deși am rezolvat repede până la urmă cu certificatul fiscal, tot am pierdut zece minute pentru că a trebuit să plătesc o taxă de 2 lei pentru eliberarea hârtiei. Și aici a fost distracția pentru că la casierie nu era nimeni.

De ce nu era nimeni la casierie? Pentru că doamna de la casierie stătea pe afară și nu putea să intre pentru că nu își găsea cheia în geantă Norocul a fost că a mai venit o colegă între timp care avea cheia la ea.
Să zicem ceva de faptul că aceste casierițe pleacă în fiecare zi cu cheile acasă, că nu ține nimeni bine cheile alea? Sau de faptul că dacă pierd cheia nu se mai poate deschide casieria?

Romania..always suprising!

, , ,

One Response to “Direcția taxe și impozite locale”

  • Stefan.H says:

    Eh, Vlad, nici nu stiu de ce iti mai bati capul. Sunt atat de multe restructurari cu cap care se pot face… dar au multe implicatii complicate.

    1. Trebuie sa existe buna-vointa – mare problema aici
    2. O centralizare a datelor si modernizarea institutiilor publice suna fenomenal dar intr-o tara ca a noastra ar insemna si restructurari de personal serioase pentru ca avem o tona de functionari publici care nu ar mai fi necesari. Asta ar duce la prabusirea guvernului care ar lua masurile – pentru ca ar iesi bugetarii in tara – si ar rupe continuitatea oricarei reforme pe termen lung.
    3. S-ar fura in draci si ar fi prea scump, daca adaugi comisioanele invizibile, sa faci un program de genul. Se angajeaza una bucata firma IT care are relatii cu statul si pentru un soft care ar costa – dau un exemplu intrucat nu ma pricep – 10 mil euro statul ar plati 100.

    Greu di tat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>