Fără Supărare

Dacă te simţi lezat, nu te supăra pe mine

6 luni de blog

Tocmai mă gândeam aseară că mi-e somn și silă să scriu vreun articol pe blog, când am realizat că azi se împlinesc 6 luni de când am pornit acest blog.
Deci era nevoie de un articol obligatoriu pe tema asta :)

Până acum, după cum se poate vedea în imaginea de mai jos, am scris 367 de articole, deci o medie bunicică aș zice de 60 de articole pe lună.

Statistici

Statistici

Din păcate în ultima lună am avut și mai puțin timp de blog așa că a cam scăzut numărul de articole, dar vedem ce se mai întâmplă pe viitor.

Am schimbat deja și tema de blog de vreo două ori până acum. Și nici de asta nu sunt extraordinar de mulțumit, dar e mai ok după ce i-am schimbat fonturile și le-am făcut și dimensiunea ceva mai mare.

Ca statistici de prin google analytics, am reușit următoarele performanțe extreme:

  • o medie de peste 100 de vizite pe zi pe luna iunie
  • pe ultimele 3 luni, 5600 de unici, 9000 de vizite, 17000 de pageviews
  • luna asta, după un link la zoso care mi-a adus vreo 500 de vizitatori, am avut deja peste 1500 de vizitatori unici

Cât despre cele mai vizionate articole, ele se pot vedea acum în sidebar-ul din dreapta, iar cel mai comentat articol din ultimul timp este cel referitor la evaluarea națională

Cam atât pentru moment, să vedem dacă o să mai fie cazul unui astfel de articol și peste încă 6 luni :)

, ,

8 Responses to “6 luni de blog”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>