Fără Supărare

Dacă te simţi lezat, nu te supăra pe mine

Cincinalul realizat în patru ani

Victor PontaVictor Ponta a prezentat astăzi “planul național de investiții“.
Pe lângă anunțarea realizărilor mărețe făcute până în acest moment de guvern, s-au stabilit și niște ținte pentru anul în curs.

Astfel, Ponta a declarat că, până la sfârșitul acestui an, guvernul vizează crearea a 50.000 de locuri de muncă noi şi investiţii de cel puţin 10 miliarde de euro. Este o țintă foarte clară și care probabil o să dea foarte bine la public. Cifre mari, frumoase, locuri de muncă, tot tacâmul. (sursa)

Atâta tot că există niște mici hibe în aceste ținte dacă studiezi ce s-a întâmplat până acum, atât anul acesta, cât și anii trecuți.
Astfel, pe primele patru luni ale anului, investițiile străine directe au totalizat 322 milioane de euro (~35% mai puțin față de anul trecut).
Cât despre anii trecuți, la 10 miliarde nu s-a ajuns niciodată, maximul fiind de 9 miliarde. Atâta tot că asta a fost în 2006, de atunci scăzând continuu, ajungând în 2011 la 1,8 miliarde conform datelor de pe site-ul BNR

Conform cu aceste cifre rezultă că guvernul Ponta intenționează ca în mai puțin de jumătate de an să atragă doar de 5 ori mai mulți bani din investiții decât anul trecut. Adică nu mai realizăm ca pe vremea comuniștilor cincinalul în patru ani (și jumătate), acum îl facem direct într-un an.

Dar serios acum, cum poți să vii cu zâmbetul pe buze după ce nu ai schimbat practic mai nimic și să spui liniștit că față de aceeași perioadă a anului trecut acum o să reușești să scoți de zece ori mai mulți bani? Chiar crede cineva gogomăniile astea?

, ,

2 Responses to “Cincinalul realizat în patru ani”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>