Fără Supărare

Dacă te simţi lezat, nu te supăra pe mine

Galaxy S4 cadou la eMAG

Subsemnatul tocmai mi-am schimbat telefonul și mi-am luat un Samsung Galaxy S4

Nu țineam neapărat, dar am prins o ocazie bună aș zice eu. Un coleg vroia să își ia un televizor ceva mai șmecher și care la eMAG este în acest moment la ofertă cu un S4 cadou. (televizorul este un Samsung 3D 40F7000)

Prețul de la eMAG pentru televizor nu este cel mai ieftin, dar cu tot cu telefonul cadou ajunge la un preț mult mai bun. Așa că el și-a luat televizorul, iar eu m-am ales cu telefonul la un preț mult mai bun decât cel oficial.

După aceea a urmat și o mică alergătură din păcate. S4 folosește o cartelă de telefon de tip micro-sim, nu cea standard de pe vremuri așa cum era a mea.
Așa că m-am plimbat eu liniștit la Vodafone unde-mi țin telefonul ca să îmi schimb sim-ul. Din păcate de pomană deși nici măcar nu aveam vreunul prea aproape. Nu de alta, dar abonamentul meu e chiar și acum pe numele părinților pentru că are “doar” vreo 15 ani și ne-a fost (și mie și alor mei) mult prea lene să schimbăm titularul (am încercat totuși de vreo 2 ori, dar am nimerit fix după niște prelungiri ale contractului)
Eh, încă o ocazie să îi plimb și pe ai mei :)

Până la urmă am reușit să fac rost și de cartelă micro-sim, aseară am început să îl și butonez și acum trebuie să mă apuc să mă obișnuiesc cu el și să am timp și să dezactivez trei sferturi din mărețele aplicații “inovatoare” care mi s-au părut ori degeaba ori că nu merg cum trebuie și consumă baterie aiurea.
A nu se înțelege din asta că nu îmi place telefonul, el merge foarte bine doar că are și multe aplicații făcute mai mult pentru marketing.
Și pentru voi, dacă vreți un televizor șmecher (sau cunoașteți pe cineva) și vreți să profitați de oferta cu Galaxy S4 cadou, lista cu televizoarele din promoție este aceasta

, , , ,

3 Responses to “Galaxy S4 cadou la eMAG”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>