Fără Supărare

Dacă te simţi lezat, nu te supăra pe mine

Fu greu

Pentru că nevasta e plecată cu copilul la mare și am rămas singur acasă am putut să mă sacrific liniștit aseară să ies la o bere cu Eugen ca să îmi înec amarul rezultatul din faptul că am rămas singurel.

Acuma, că berea aia a fost mai multe de fapt e partea a doua. Sau că după ce ne-am hotărât să plecăm acasă ca moșnegii pe la 10 am zis să bem totuși și-un Guiness așa că până la urmă am ajuns acasă pe la unu.

Concluzia povestirii: fu greu nene. Se vede că am îmbătrânit.
În facultate dacă ajungeam acasă la 3-4 noaptea după mult mai multă bere și trebuia neapărat să mă trezesc la 8 să plec undeva n-aveam nici o problemă, eram chiar fresh. Acuma în schimb, ca un moșneag care sunt, după ce-am mai băut și-o cafea (cam pișoarcă ce-i drept) tot mi-e somn.

Pe de altă parte .. în facultate nici nu-mi permiteam să beau Guiness fără să plâng după bani o săptămână întreagă.

Așa că până la urmă fiecare etapă a vieții are avantajele și dezavantajele ei, prioritățile se mai schimbă și chiar dacă multe lucruri nu mai sunt la fel, nu e cazul să rămânem cramponați pe cât de bine era înainte, ci să ne bucurăm de avantajele pe care le avem acum.

, ,

2 Responses to “Fu greu”

  • Eugen says:

    Pai bai mosnege, eu imi recunosc varsta, tu inca esti in deny mode! :) )
    Vezi, am plecat la 10 acasa, sunt fresh acum! (yeah, right!)
    Drum bun azi!

  • Radu says:

    Noroc cu Stefan ca a insistat sa mai stam :)
    Avantajul varstei e ca experienta te invata sa fii proactiv. Eu aseara la ora 1 am intrat in farmacie sa iau pastile de durere de cap. Am avut o banuiala ca dimineata vor fi necesare. Am avut dreptate. :)
    Ah, iar pe farmacista am cam trezit-o din somn. Cred ca am fost injurat. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>