Fără Supărare

Dacă te simţi lezat, nu te supăra pe mine

Ca la 20 de ani

Se zice că timpul trece foarte repede dacă faci ceva ce îți place și chinuitor de încet atunci când e ceva ce nu îți place.

Dar acum de-abia mi s-a spus cât am îmbătrânit și mi s-a cântat și acel “comic” cântecel: “You’re gonna die soon, you’re gonna die soon…we’re all gonna die, but not as soon as you”.

Și realizezi că oricum ai da-o, timpul trece foarte repede. Parcă ieri eram în liceu și dansam la mare ca bezmeticul (împreună cu un alt nebun, nu dau nume – Eugen) pe melodia ăstora de la Voltaj, după care mergeam să facem o baie în mare în mijlocul nopții.

Și într-adevăr nu aveam nici o grijă la momentul acela. A fost o perioadă superbă din viață de care m-am bucurat și de care îmi este dor, chiar dacă nu am apreciat-o atunci la fel de mult pe cât aș aprecia-o acum.

Acum au trecut ceva ani, au apărut responsabilitățile, au apărut și ceva griji, e altceva. O altă etapă.
Dar e o etapă care nu merită trăită cu regretul vremurilor bune din trecut, oricât de frumos ar fi fost atunci. Pentru că dacă trăiești cu gândul la trecut, o să te trezești probabil peste încă zece ani că ai pierdut o bucată importantă din viață de pomană.

Să ne aducem deci aminte cu plăcere de trecut, dar în timp ce trăim și ne bucurăm de timpul pe care îl avem acum!

Și putem găsi puțin timp și să ne comportăm ca la 20 de ani din când în când dacă vrem:

,

2 Responses to “Ca la 20 de ani”

  • Alin says:

    “You’re gonna die soon, you’re gonna die soon…we’re all gonna die, but not as soon as you”.

    Hahahaha, bestial ! Era sa ma cac pe mine de ras acum cand am citit fraza asta….noroc ca tocmai venisem de la WC si rezolvasem partea asta….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>