Fără Supărare

Dacă te simţi lezat, nu te supăra pe mine

Reclama negativă tot reclamă este

Bear Grylls - via

Bear Grylls – via

Presupun că știe toată lumea această zicală din titlu conform căreia nu contează dacă ți se face reclamă negativă, până la urmă tot reclamă este și află lumea de tine.

Sincer, nu știu de unde a apărut și cum, dar în afara câtorva excepții care confirmă regula, cred că cei care au inventat zicala sunt cam tâmpiței.

În condițiile în care toată populația activă a învățat să dea o căutare pe net, cât de bună mai e reclama negativă dacă pe prima pagină a Google apar numai lucruri rele despre tine/firma ta?

Câtă lume și-ar face un Casco la Carpatica acum când e plin de pagini pe internet de cât de proști sunt? Câți clienți au pierdut Cel.ro după ce s-au plâns mai mulți clienți de ei? Și așa mai departe.
E plin internetul de astfel de reclamă. Mă mir cum de nu sunt în al nouălea cer toți cei care beneficiază de reclama asta.

Și ca să vă și arăt cum e cu reclama asta, uitați-i pe cei de la e-partedecarte.ro cum vor să își promoveze site-ul. Cu niște boți care pun commenturi aiurea și care oricum intră direct în spam.
Rezultatul: link-uri tot nu își obțin, eu nu o să intru pe site-ul lor și de-acum încolo o să îi văd doar ca spammeri

spammer

spammer

Iar serios vorbind, de fapt și de drept problema e mult mai mare. Pentru că e de ajuns o singură reclamă negativă ca să se șteargă o sută de reclame pozitive.

Iar asta e valabil oriunde, nu numai pentru firme. S-a aflat de un medic care cere șpagă sau de un preot care nu te cunună fără să dai darul? Păi degeaba sunt 50 pe lângă ei care sunt corecți. De ăia nu o să afli nimic.

Pentru restul populației – e de ajuns să faci o tâmpenie de care să afle lumea ca să fii cunoscut toată viața pentru ea.
Cazul lui Bear Grylls din poza articolului este mai mult decât evident, dar se poate și mult mai ușor. Puneți-vă pe Facebook două-trei poze cu voi băuți și o să vedeți ce o sară angajatorii pe voi și cum, total surprinzător, o să primiți porecla de bețivul.

, , , ,

4 Responses to “Reclama negativă tot reclamă este”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>