Fără Supărare

Dacă te simţi lezat, nu te supăra pe mine

Cu un singur politician (nu) se face primăvară

Remus Cernea

Remus Cernea

Remus Cernea e un politician ecologist care a reușit să intre în Parlament la ultimele alegeri după ce a candidat sub sigla USL.

Cea mai multă lume îl consideră un hipster neimportant care nu merită mai mult decât a fi țintă pentru ceva glume.

Totuși, mai mult sau mai puțin surprinzător luând în considerare părerile generale despre el, Cernea a venit deja de când a fost ales cu două propuneri legislative majore:

  •  schimbarea finanțării cultelor religioase către un model asemănător cu cel din Germania unde persoanele redirecționează un procent din venit direct către biserica de care aparțin (sursa)
  • reglementarea parteneriatului civil între persoane heterosexuale sau de același sex (știre)

Mie personal mi se par niște propuneri bune și care ar merita adoptate, dar era evident din start că astfel de propuneri nu au nici o șansă din start.
Nu ai cum să vezi politicienii români adoptând legi împotriva bisericii care le aduce voturi sau care să contrazică atitudinea profund homofobă regăsită la români.

Dar în acest articol vreau să pun accentul pe alte aspecte decât propunerile în sine, indiferent de părerea asupra lor.

Remus Cernea a venit în aceste 4 luni de când e deputat cu două propuneri legislative care se aliniază cu ceea ce a susținut dinainte de a fi ales.
Adică a făcut fix ce ar trebui un politician ales uninominal să facă (chiar dacă el a fost ales doar pentru că era pe lista USL): are niște principii și niște idei cu care teoretic rezonează cei ce îl votează și apoi, după ce e ales, chiar acționează în acele direcții propuse.

Asta în timp ce lideri importanți ai partidelor mari din România și care ar trebui să dea un exemplu nici măcar nu ajung pe la parlament, darmite să mai aibă și propuneri legislative serioase.
Pentru exemplificare aici avem situația din 2008-2012 cu recordman-ul Crin Antonescu cu 6% prezență, din celelalte partide avându-i pe Cătălin Voicu, Elena Udrea și Markó Béla undeva pe la 15%. (sursa)

Partea proastă (de unde vine partea din titlu conform căreia cu un politician nu se face primăvară) este că la noi degeaba are un politician idei legislative. Atâta timp cât nu sunt “aprobate la centru” nu au nici o șansă să treacă mai departe.
După cum s-a și văzut în cazul acestor propuneri ale lui Cernea care au generat un răspuns rapid că “nu sunt aprobate de USL”, că Cernea va avea niște picioare rupte de Mazăre ș.a.m.d.

Practic toate legile cu ceva importanță sunt discutate și acceptate/respinse de o mână de oameni care conduc partidul/partidele, restul parlamentarilor fiind acolo mai mult ca să iasă numărul la votare.
Așa că un politician nu e de ajuns să schimbe ceva în bine în parlamentul României. Ar cam fi nevoie de un partid întreg ca să se schimbe ceva.

Și totuși, dacă avem noroc, poate întrezărim și un mic miros de primăvară.

Asta dacă oamenii reușesc să caște ochii și să înțeleagă ceva din această experiență cu Remus Cernea.
Să înțeleagă că dacă stai și analizezi în loc să pui ștampila ca vita poți găsi și pe cineva care chiar să îți reprezinte interesele.

, ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>