Fără Supărare

Dacă te simţi lezat, nu te supăra pe mine

Ouăle lui Năstase, un sondaj și o aroganță

Preambul: După acest articol cel mai probabil voi primi de către unii titulatura de “băsist“. Acele persoane intră din punctul meu de vedere la categoria “după ce că au puține idei, și aia pe care o au e fixă” și o încercare de dialog cu ei oricum nu va ajunge nicăieri.

Acest articol s-a pornit în urma unei știri de astăzi care mi-a adus din nou aminte de cât de benefică a fost guvernarea Năstase pentru România și cât de multă lume îl plânge pe “cel mai bun prim-ministru al României dintotdeanua”

Grupul rus Mechel a vândut pentru 230 de lei (52 euro) cele patru combinate metalurgice pe care le deţine în România către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă. (sursa)

Mechel a fost una dintre privatizările reușite ale guvernării Năstase, prețul obținut pe privatizare plus datoriile existente la stat valorând doar cu 50% mai puțin decât valoarea vânzării combinatelor la fier vechi.

Luând în considerare că un share al acestei știri pe Facebook a dus la concluzia că Băsescu oricum e cel mai mare rău posibil și existent, în timp ce USL e o soluție sigur bună, am zis că e cazul să fac și eu o mică analiză a PSD în timpul guvernării Năstase.

Acum, primul argument împotriva unei astfel de analize e clar (pentru unii): ce legătură are USL cu guvernarea Năstase.
Răspunsul este simplu din punctul meu de vedere. Dacă nu sunteți de acord cu el asta e. Eu USL-ul îl văd cu cea mai mare bază în PSD-ul condus de Ponta. PSD care, deși are un alt lider, aduce la guvernare câțiva miniștri care au fost și în legislatura 2000-2004 și este compus în mare din aceeași oameni în posturi de conducere. Chiar dacă omul pus în față este altul, atâta timp cât majoritatea liderilor de filiale sunt aceeași e imposibil ca Ponta să se pună împotriva unor oameni ca Mitrea și Hrebenciuc de exemplu și să și rămână la conducere.
Din această cauză pentru mine PSD-ul e cam același cu cel din 2000-2004, iar o retrospectivă a acelei guvernări e elocventă pentru această guvernare.

Hai să vedem deci câteva din chestiile cunoscute ale evenimentelor din anii 2000-2004:

  • Privatizări: vremea privatizărilor pe un euro. O grămadă de reușite aici, printre care merită amintite Sidex, Rafo, Alro, Republica, Rodipet, Mechel și Petrom (unde România a vândut odată cu activele cele mai mari companii a ţării şi accesul la zăcămintele de ţiţei şi gaze)
  • Hidroelectrica: – apar primii “băieți deștepți”,printre care firma Energy Holding a finului lui Dan Ioan Popescu
    - se retehnoligizează Porțile de Fier. De 10 ori mai scump ca la partea sârbă și cu o tonă de probleme ulterioare
  • Bechtel O micuță gaură neagră, posibil în contul intrării în NATO. Un contract de 7 miliarde de euro semnat de Adrian Năstase și Miron Mitrea. S-au plătit până acum 1,3 miliarde de euro pentru 52 de kilometri
  • FNI (și încă vreo câteva pe lângă)
  • Dracula Park și palmierii din Mamaia
  • Ratarea aderării. România ar fi trebuit să intre în Uniunea Europeană la începutul anului 2004 odată cu marele val de extindere (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Cipru, Malta, ţările baltice) după ce a început negocierile în anul 2000. Aderarea s-a amânat însă pentru 1 ianuarie 2007. Motivele pentru care aderarea României a fost amânată: corupţia şi reformele.
  • O singură firmă a obţinut licenţa de a importa şine de tren din Rusia. (nenea Vodcăroiu) (de la Zoso citire)
  • apar baronii locali, afacerea Puwak, Raportul Nicholson, casa Rodicai Stanoiu, publicitatea de stat, Rafo Onești
  • ouăle lui Năstase (de la Cornu, evident)
  • PRESA!  Credeţi că, la nesfârşit, fiecare poate să scrie ce vrea în ţara asta?” (Dan Matei Agathon)
    - Paul Radu şi Ştefan Cândea, Florin Eşanu şi Ion Traian Ştefan, Ino Ardelean, Szondi Zoltan – câțiva dintre ziariștii agresați după ce au îndrăznit să scrie ceva împotriva puterii (mai multe detalii în articolul acesta din Adevărul
    - un ziarist este luat la rost pentru că își permite să facă o glumă la adresa seriozității unei declarații a lui Năstase în cadrul unei rubrici sportive (sursa)

(surse de inspirație/plagiat: memoria proprie, Wikipedia, Zoso, Economica, Adevărul, CriticAtac ..cam atât cred)

Mai sunt și alte realizări de genul în guvernarea Năstase – șapte case, destule chiar. Dacă aveți răbdare să căutați un pic pe google mai puteți să găsiți, dar sper că cele enumerate mai sus sunt destule să vă reamintiți sau măcar să vă faceți o idee cam ce a însemnat această guvernare.

Mai departe rămâne la latitudinea fiecăruia să decidă dacă guvernarea 2000-2004 a fost mai bună sau mai proastă decât cea 2004-2012 a PDL.

Merită amintit totuși și faptul că, spre deosebire de 2000-2004, pe timpul guvernării PDL accesul la informațiii despre mărețele lor “realizări” a devenit mult mai ușor. Iar Năstase nu a avut un trust întreg de presă care să îl înjure timp de 8 ani, să prezinte toate hoțiile făcute și să și manipuleze acolo unde se putea.

Dar, oricare dintre ele vi s-ar părea mai bună, un lucru ar trebui să fie sigur: Guvernarea Năstase a fost una coruptă și proastă!

Că a fost mai proastă sau mai puțin proastă ar trebui să fie irelevant.

După cum a zis foarte bine cineva pe Facebook: “voi acum va certati cam așa: băi, aia e curvă, dar e ieftină .. da,păi și asta e curvă dar are țâțe mai mari” ..până la urmă amândouă sunt niște curve.

Dar din păcate în ultimii 20 de ani românii nu sunt în stare să își aducă aminte greșelile trecute și le tot repetă.
În 96 s-a votat CDR ca să se scape de FSN. În 2000 românul, în loc să își aducă aminte de perioada FSN, votează PSD (FSN) ca să scape de CDR. În 2004 românul votează PDL ca să scape de PSD.
În 2012 românul votează (a câta oară e deja?) PSD. Acum ca să scape de PDL.

În nici un moment nu se pune problema în felul următor:

ăștia sunt aceiași ca acum 4 ani și atunci au furat cât au putut. De ce să-i votez acum cu speranța că acuma poate fură mai puțin?
Ia să nu-i votez și să văd ce opțiuni am..hmm, păi pot să votez un candidat independent, pot să votez și alt partid că mai sunt și altele sau dacă nu îmi anulez votul și aia e

Dar românul care se duce la vot nu își pune astfel de probleme. El nu știe să gândească în perspectivă, el nu știe decât că s-a săturat de unii și vrea să scape de ei ACUM.

Păi cred și eu..ia uite cum sare un sondaj din care rezultă că

dintre votanții români 53% văd comunismul ca o idee bună și încă 14% cred că a fost foarte bine pe vremea lui Ceaușescu (sursă: Antena1 citând un studiu făcut de Public Affairs)

Adică românul vrea să i se dea ..nu mare lucru, doar cât să supraviețuiască, dar să nu fie nevoit să facă ceva. Să i se dea pur și simplu.
Și i se dă .. promisiuni electorale din partea tuturor partidelor, promisiuni care valorează fix cât banii pe care i-au băgat la Caritas și la FNI.

Iar ca o aroganță de sfârșit:

O să păstrez cu sfințenie acest post ca, ori peste 4, ori peste 8 ani, să pot să îl scot în față și să vă invit să numărați ouăle din același text dar cu PSD și PDL inversate.
Asta în timp ce în România se va sări în sus de bucurie că s-a scăpat de PSD votând noul PDL.

, , , ,

2 Responses to “Ouăle lui Năstase, un sondaj și o aroganță”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>