Fără Supărare

Dacă te simţi lezat, nu te supăra pe mine

Încă o mizerie marca BOR

Oricum nu sunt eu religios din fire, dar chestia asta mi se pare jignitoare chiar şi la adresa majorităţii ortodocşilor practicanţi de la noi din ţară:

Respectam alegerea cetatenilor, insa ortodocsii sunt obligati sa respecte decizia Bisericii. Nu vor avea slujba de inhumare si nici odihna de veci, daca isi cumpara morminte in cimitire private (via Arhi)

Deci după ce anul trecut le-a impus credinicioşilor să folosească numai lumânări şi icoane făcute de ei, acum vor să impună şi locul unde eşti îngropat.
În acelaşi timp dau o lovitură serioasă celor care au cimitire private şi care au investit totuşi nişte bani buni acolo, bani care nu cred că se amortizează în 1-2 ani:

Mitropolia Moldovei a cerut Primariei Botosani anularea autorizatiilor cimitirului privat din oras chit ca proprietarul a investit acolo peste un milion de euro

Şi nu numai atât, dar mai esti şi ameninţat că nu vei avea odihnă de veci dacă eşti înmormântat în altă parte.

Da, sunt sigur că Dumnezeu nu te mai primeşte şi nu vei mai ajunge în rai decât dacă eşti înmormântat într-un anumit loc.
Iar cei deja înmormântaţi în cimitire private probabil stau în faţa porţii raiului şi aşteaptă momentul în care BOR va hotărî tariful cu care vor putea fi mutaţi într-un cimitir corespunzător ca să poată şi ei să intre.

, , , ,

4 Responses to “Încă o mizerie marca BOR”

  • Andrei Rinea says:

    Mi se pare hilar ca se dau cu fundul de pamant tocmai ateii…

    • admin says:

      Pentru ca nu sunt obișnuiți cu părțile referitoare la “crede și nu cerceta” și la “oile Domnului care trebuie indrumate”

      • Andrei Rinea says:

        “crede si nu cerceta” nu se afla nicaieri in credinta Crestina. Cat priveste indrumatul ti se pare ca e deplasat? Uita-te in jur…

        • admin says:

          ai dreptate. E o atribuire gresita ce am facut-o în relație cu Toma necredinciosul, dar nu scrie “crede si nu cerceta”.
          Exista totusi pasaje ce pot fi interpretate sub aceasta forma (gen increde-te in Domnul, nu te bizui pe intelepciunea ta).
          Dar cum e vorba de interpretare, aceasta e evident subiectiva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>