Fără Supărare

Dacă te simţi lezat, nu te supăra pe mine

100 hectare, 6500 de euro în București!

Parc IOR - Alexandru Ioan Cuza

Parc IOR

Bunul primar al sectorului 3, Robert Negoiță a reușit “concesionarea unor activităţi componente ale serviciului de administrare a parcurilor Titan, Al.I. Cuza (IOR), Titanii şi Gheorghe Petraşcu” către firma privată Cris Garden SRL.

Astfel 67 de hectare de parcuri plus 48 de hectare de luciu de apă vor fi în responsabilitatea societăţii menţionate care va plăti, la schimb primăriei, 6500 de euro pe an (sursa)

Deci contra 6500 de euro pe an această firmă (foarte cunoscută și celuilalt Negoiță de altfel), Cris Garden SRL, a concesionat aproape toate parcurile din sectorul 3. O suprafață totală de peste 100 de hectare. Cred că până și o gogoșerie din parc plătește chirie/șpagă mai mult de-atât pentru cei 5 metri pătrați ocupați.

Bine, se mai adaugă și banii necesari pentru întreținerea parcului. Dar când toate terasele, gogoșeriile, bărcuțele și ce mai există deja îți plătesc ție chiria se schimbă datele problemei și înflorește profitul. Plus că, în același contract, pot și să construiască aproape orice vor în aceste parcuri.

Evident, acest lucru s-a făcut, după cum spune primăria, pentru “eficientizarea serviciului, luând în calcul know-how-ul firmelor concesionare, prestarea unor servicii de calitate de către persoane cu experienţă
Know-how, know-how, da’ practic pe gratis mama voastră de hoți? Pe gratis cred că veneau și administratorii unor parcuri de distracții gen Disneyland sau Prater. Și ăia sigur au un “know-how” și o experiență mai bogată.

Mi se pare incredibil cât de pe față poate ajunge bătaia de joc și hoția, cu câtă seninătate este totul prezentat și cum în continuare nu se sesizează nimeni*

*dacă nu a mai fost demult un circ (fără pâine) serios pentru #romanulMandru, se mai pot schimba datele problemei (adică poate începe circul, nu vă imaginați că se și rezolvă ceva)

, , , , ,

Ponta la inundații

Rezumatul vizitei de ieri a lui Victor Viorel în județul lui Dragnea într-o singură imagine:

Ponta Dragnea Kim-Jong-Un inundatii

via, execuție

, , ,

Eficiență maximă

eficienta-to-do-list

eficienta-to-do-listjpgCând vrea, Poliția Română (de frontieră) dă dovadă de o eficiență de-a dreptul de speriat. Ce nemți, americani, elvețieni sau chiar securitatea nord-coreeană?
Ăștia toți sunt mici copii prin comparație cu românașul nostru mândru atunci când acesta este într-o pasă bună:

Astfel, o mașină de lux Audi Q3 a fost depistată de polițiștii de frontieră din vama Albița chiar în după-amiaza zilei în care a fost declarată furată… în Franța.
Mașina a fost reperată la ora 16.50 în apropierea unei stații Petrom.

Bine, acum nu că aș vrea să știrbesc din eficacitatea polițiștilor care au găsit mașina furată, dar și hoțul fraier rău.
Auzi tu, la intrarea în România el să se ducă la benzinărie. Păi la cât costă benzina în România acum, să te duci cu un SUV (și fără instalație de GPL) la benzinărie pute de la o poștă a ceva în neregulă.

În altă ordine de idei, sunt absolut “sigur” că acest caz nu s-a rezolvat atât de ușor doar pentru că cineva a uitat să dea darul. La fel de sigur pe cât sunt că nici unul dintre politicienii noștri nu fură

, , ,

Cea mai grea slujbă din lume!

job-interview

Un interviu pentru cea mai grea slujbă din lume: ore nelimitate, fără concedii sau orice fel de timp liber.
E preferată o persoană care să posede minim 2 diplome, în medicină și gastronomie. Și sigur nu vreți să știți care este salariul

Un filmuleț cu adevărat mișto și care merită urmărit:

, ,

Țara arde, baba are țâțele prea mari

tate

După ce a hotărât să dea jos bustul din bronz al regizorului Sergiu Nicolaescu, amplasat în centrul municipiului Târgu Jiu, Ministerul Culturii are o nouă ţintă: bustul Arethiei Tătărescu, soţia fostului premier al României. Motivul: lucrarea nu corespunde cu realitatea. Mai exact, statuia are un bust prea voluptuos (sursa)

Într-adevăr, o problemă foarte importantă și care necesita intervenția urgentă a Ministerului Culturii.

Era neapărat nevoie să iasă și ei cu ceva la înaintare să arate poporului că ei muncesc cu drag și spor pe al patriei ogor și că observă orice inadvertență, oricât de mică ar fi aceea.

Și da, dacă în rest și-ar face treaba și asta ar fi doar ceva pe lângă total neimportant, n-ar fi fost prea important. Dar când astea sunt toate “realizările” ministerului, te cam iei cu mâinile de cap.

,

Țepe cu mașini de cusut

S-ar părea că au reapărut țepele cu mașinile de cusut, după ce am văzut aseară următorul afiș împânzind toți stâlpii posibili între Victoriei și Gara de Nord (via Polizu):

Teapa masini de cusut

A se observa increbilele cunoștințe ale “colecționarului” care oferă 20-30 de mii de euro atât pentru mașini ZZinger, cât și pentru cele Singer

Pentru cine nu știe tipul acesta de ecscrocherie, ea se bazează pe o legendă urbană (posibil apărută fix pentru această țeapă) conform căreia mașinile de cusut vechi fie aveau o grămadă de aur în ele, fie erau folosite pentru a transmite diferite secrete extraordinare, cum ar fi de exemplu unde și-a ascuns Icsulescu averea.

Iar țeapa e că acel așa-zis colecționar vă va spune că e dispus să vă dea zeci de mii de euro pe mașina voastră, dar există o mică problemă: le cumpără doar în pereche de câte două. Și evident, există cineva dispus să vă vândă perechea pentru o sumă “modică”.
Sau, o variantă mai nouă, le cumpără doar cu certificat de autentificare, certificat care poate fi obținut din nou contra unei sume modice la o cunoștință de-a colecționarului.

, ,

Ultimele discuții politice

corruption

În ultimul timp, având mai multe chestii de făcut, nu prea am avut timp să urmăresc foarte tare știrile.
Pot să spun că n-a fost rău deloc deoarece, cu cât mai mult le urmărești, cu atât mai mult te enervezi, după cum scrie și Subiectiv

Din păcate, complet nu am scăpat. Tot am apucat să văd cum se hotărăsc unii să voteze un incompetent doar pentru a-i face în ciudă / a se răzbuna pe un incompetent și mai mare din altă parte.

Sau cum alții îi cam plâng de milă săracului Mazăre pentru că el “chiar a făcut ceva”. Nu contează c-a furat, măcar a făcut o părticică din ceea ce era normal să facă.

Și evident, totul să culmineze cu o discuție de pe Facebook conform căreia am aflat că nu ai cum să fii bucuros când vezi cum sunt săltați toți acești “cinstiți” politicieni. Și că toate instituțiile astea (gen DNA) ar trebui să dispară. Asta pentru că nu sunt Băsescu, Udrea și Videanu printre cei cercetați.

Așa e, e de rahat să ți pară un lucru bun când mai saltă câte un nehalit pentru o șpagă mai mare decât câștigă mulți într-o viață întreagă.

Săracii persecutați, presupuși infractori, sigur au fost săltați toți în niște dosare pur politice. Ți se face rău de tot milă de ei când vezi că șpăgile pentru care sunt anchetați sunt în valoare de sute de milioane de euro. Asta fiind doar bucata pentru care îi pot ancheta. (sursa)

Da, nu e extraordinar. Se vede că unele dosare ies în față mult mai ușor decât altele. Dar între zero-ul barat de acum zece ani și momentul de față, este totuși un mare progres.

Și cred că logic ar fi să salutăm progresele în timp ce evidențiem și sancționăm defectele. Nu să încercăm să tăiem totul de la rădăcină și să ne întoarcem acum zece – douăzeci de ani pentru că nu e totul perfect.

Just my 2 cents, anyway!

, ,

Trailer – Sillicon Valley

Ar putea fi o comedie drăguță

, ,

Android 4.4.2 (KitKat) pe Galaxy S4 e praf

Android-4.4.2-KitKatSăptămâna trecută a apărut și pe la noi update-ul la versiunea 4.4.2 (KitKat) de Android pentru Galaxy S4.

Cică acest nou update “takes system performance to an all-time high by optimizing memory“.

Ei bine, după o săptămână cu KitKat 4.4.2, experiența mea personală, și nu doar a mea după ce am căutat (din păcate de-abia după) păreri pe google, este că (cel puțin pentru S4) rezultatul update-ului e cam fix pe dos.

De când am făcut update-ul bateria rezistă în medie cu minim 10% mai puțin. Și la cât ține bateria oricum, e o plăcere nemaipomenită.
Mai ales când te mai și joci pe telefon și observi că nu mai rezistă bateria nici măcar o zi întreagă.

Plus, de parcă asta cu bateria nu ar fi fost de ajuns, se și încălzește (mult) mai mult decât de obicei. Și nu vorbesc de jocuri ce folosesc intensiv procesorul, ci de chestiile uzuale gen citit știri (în browser sau rss reader) sau stat pe Facebook

Așa că, în concluzie, recomandarea mea personală este următoarea: dacă aveți Galaxy S4 nu faceți update-ul la 4.4.2.
Iar pentru restul telefoanelor cu Android, verificați întâi pe net care sunt impresiile utilizatorilor care au trecut deja la această versiune.

, , , ,

Mircea Diaconu – candidatul proștilor

mircea diaconuAgitație mare zilele astea pentru Mircea Diaconu, să strângă și el săracul semnăturile necesare să candideze la europarlamentare. După ce și-a dat demisia din PNL s-au mobilizat Antenele exemplar, ba chiar și câțiva oameni din PSD.

Ce să mai, un actor foarte bun și care va candida independent. Ce poți să vrei mai mult de atât? Candidatul ideal.

Mai contează că a primit o decizie definitivă în justiție că e incompatibil? Sau că a făcut niște mici mișculații cu nevastă-sa ca director de teatru? Sau că el, ca parlamentar, n-a fost prezent la muncă nici măcar 50% din timp? Citește mai departe

, ,

Previous Posts